Pagina oficială a Municipiului Chișinău

CESP a stabilit nivelul de risc „cod portocaliu” privind situația epidemiologică în municipiul Chișinău

   2125

Primăria Chișinău informează că pe teritoriul municipiului Chişinău a fost stabilit nivelul de risc „Alertă cod Portocaliu" privind situația epidemiologică și incidența prin infecția COVID-19. O hotărâre în acest sens, a fost adoptată marți, 23 noiembrie, de Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău (CESP).

Astfel, în contextul actualizării datelor despre situația epidemiologică, Direcția generală asistență socială și sănătate va dispune, din 01.12.2021, sistarea graduală din circuitul COVID-19 a spitalelor clinice municipale, cu securizarea și reactivarea acestor spații medicale, la prima necesitate.

De asemenea, din 01.12.2021, la Centrul COVID-19 de la CIE „MOLDEXPO", aflat în gestiunea SCM „Sf. Treime", va fi sistat tratamentul staționar al pacienților COVID-confirmați, iar spațiile medicale vor fi conservate pentru reactivare în cazul unui nou val pandemic. E de menționat că, în cadrul Centrului COVID-19, rămân operaționale spațiile medicale pentru efectuarea triajului pacienților suspecți, cu asigurarea managementului operațional de către SCM „Sf. Treime".

Începând cu data de 1 decembrie 2021, se permite activitatea în regim obișnuit a teatrelor, sălilor de concert și cinematografelor de pe teritoriul municipiului Chişinău, cu prezentarea obligatorie a certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19, a testelor care confirmă prezența anticorpilor, cele rapide și PCR, precum și a certificatelor prin care se confirmă că persoana a trecut prin boală în ultimele 6 luni.

Totodată, de la 01.12.2021 activitatea centrelor sportive, terenurilor de sport și bazinelor de înot va fi asigurată în mod obișnuit, cu implementarea și monitorizarea respectării măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19, iar accesul spectatorilor va fi permis la prezentarea obligatorie a certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19.

Nerespectarea măsurilor obligatorii de sănătate publică pe teritoriul municipiul Chișinău servește temei pentru aplicarea măsurilor de răspundere contravenţională şi/sau penală a persoanelor fizice şi juridice.

CESP atenționează, în continuare, populația municipiului Chișinău și oaspeții capitalei despre pericolul infecției cu SARS CoV-2 și recomandă administrarea imediată a vaccinurilor anti-COVID la oricare punct de vaccinare din municipiu. Imunizarea este gratuită și reprezintă unica metodă care asigură protejarea și securitatea vieții.

În context, Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău cere Ministerului Sănătății emiterea, în regim de urgență, a Ordinului pentru efectuarea dozei „booster" (dozei trei), conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății și grupului de experți din cadrul Comitetului național de imunizare.