Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Cheltuielile instituţiilor municipale vor fi făcute publice

   2160

Primăria municipiului Chişinău informează că până pe 10 februarie, curent, toate subdiviziunile structurale, direcții și întreprinderi municipale, urmează să publice pe paginile web informațiile cu privire la planul de achiziții pentru anul 2020 și bunurile achiziționate în anul 2019.

Despre acest lucru a anunţat primarul general, Ion Ceban, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei.

Totodată, la solicitarea edilului capitalei, până pe 15 februarie, curent, toate instituțiile de învățământ general, dar și cele extrașcolare, urmează să publice pe paginile web ale acestora, ale Direcțiilor educație, tineret și sport de sector, dar și pe panourile informative din instituţii, informațiile despre cheltuielile efective pe luna precedentă, grupate pe categorii.

Primarul general a mai solicitat ca în raportul instituțiilor de învățământ general să fie afişate, inclusiv bunurile procurate cu ajutorul părinților.

Ion Ceban a precizat că începând cu a doua jumătate a lunii februarie, curent, vor fi efectuate verificări, aleatoriu, în toate instituţiile de învăţământ din capitală. ,,Ține nu doar de aspectul administrativ al încălcării, atenționez toți șefii de instituții educaționale: ajunge cu cumpăratul mărgelelor, lănțișoarelor din aur sau genților de la Gucci. Conducătorii instituțiilor în care nu vor fi afişate aceste informații, vor fi sancționați", a menţionat primarul general.