Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Chişinăul şi Tbilisiul îşi intensifică relaţiile de colaborare

   3829

În perioada 6 - 8 decembrie a.c., reprezentanţi ai administraţiei publice locale a municipiului Chişinău au efectuat o vizită de lucru în oraşul Tbilisi, capitala Georgiei. Chişinăul a fost reprezentat de preşedintele Consiliului municipal, Ghenadie Dumanschi, viceprimarul capitalei Mihai Furtună, managerul proiectului PNUD „Dezvoltarea municipiului Chişinău", Ghenadie Ivaşcenco, dar şi directorii Direcţiilor Finanţe şi Relaţii externe, integrare europeană şi cooperare regională, Veronica Herţa şi, respectiv, Gabriela Ciumac.

Scopul vizitei a fost familiarizarea cu experienţa oraşului Tbilisi în reformarea managementului urban. În mod special, reprezentanţii oraşului Chişinău s-au documentat asupra modului de reformare organizatorică a administraţiei municipale din Tbilisi, reformarea Serviciului de Arhitectură şi Urbanism, reformarea managementului patrimoniului, consolidarea managementului financiar, atragerea investiţiilor şi dezvoltarea economică.

În cursul aflării în Georgia, delegaţia din Chişinău a avut întâlniri cu primarul de Tbilisi, Gigi Ugulava, viceprimarul oraşului, preşedintele Consiliului Orăşănesc Tbilisi, dar şi cu conducerea Ministerului Economiei. În rezultatul vizitei, reprezentanţii celor două Primării, Chişinău şi Tbilisi, au decis să dezvolte în continuare relaţiile de colaborare, să se susţină reciproc în diferite domenii, dar şi să dezvolte proiecte investiţionale comune. Deplasarea în Georgia a fost efectuată cu suportul Fundaţiei „Soros-Moldova".

Menţionăm că cooperarea între capitalele Republicii Moldova şi Georgiei a început în anul 2009, la iniţiativa Direcţiei relaţii externe, integrare europeană şi cooperare regională a Primăriei municipiului Chişinău. Iar în luna octombrie a.c., şi primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă s-a aflat în Tbilisi, unde a participat la Conferinţa primarilor europeni, organizată de Comisia Europeană. Atunci primarul de Chişinău i-a adresat o invitaţie omologului sau georgian să viziteze oraşul  Chisinau. 

 

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău