Clădirea Gimnaziului nr. 6 din sectorul Botanica revine în posesia municipalității

   3086

Primăria municipiului Chișinău informează că imobilul fostului gimnaziu nr 6, din bd. Cuza-Vodă, 17/2, sectorul Botanica va fi returnat municipalității. O decizie în acest sens a fost adoptată în ultima ședință a Consiliului municipal Chișinău.

Amintim că activitatea instituției de învățământ nominalizate a fost suspendată în septembrie 2012, iar elevii și cadrele didactice au fost transferați în componența Liceului Teoretic „Traian", din bd. Cuza Vodă, 36.

Însă, având în vedere că în prezent instituțiile din împrejurime nu dispun de locuri libere (LT „Traian", LT „Nicolae Iorga", LT „Mihai Eminescu"), iar cererea pentru școlarizarea copiilor este în creștere, APL Chișinău a decis să identifice soluții de optimizare și dezvoltare a rețelei instituțiilor de învățământ, din teritoriul administrat, pentru asigurarea școlarizării tuturor copiilor, dar și creării  condițiilor pentru organizarea unui proces educațional de calitate.

Primarul general, Ion Ceban, a declarat că autoritățile municipale vor evalua starea tehnică a imobilului școlii nr. 6, după care va fi reparat și, respectiv, instituția va fi redeschisă pentru copii. 

Anexă: Nota informativa asupra proiectului