Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Colectivul Primăriei Municipiului Chișinău este alături de colegul nostru, Alexandru Coșcodan, angajat al Direcției Generale Mobilitate Urbană, după decesul fiului său, Valerian.
Luni, în cadrul ședinței operative săptămânale, conducătorii subdiviziunilor și serviciilor municipale au ținut un moment de reculegere în memoria lui Valerian Coșcodan, campion al Moldovei la ciclism juniori, care s-a stins în urma unui accident rutier.
Primarul General, Ion Ceban, a remarcat că moartea copilului reprezintă o lecție dură pentru noi toți: începând de la autoritățile de toate nivelurile, până la participanții la trafic, inclusiv cei care ies băuți la volan sau fără carnet de conducere, cei care încalcă regulile de circulație, cu depășiri periculoase, comportament riscant în trafic. „Legea trebuie să fie dură și egală pentru toată lumea”, a subliniat edilul.
Municipalitatea va insista în continuare, ca pentru fiecare proiect nou realizat, să fie prevăzute delimitări ale traseelor pentru bicicliști. Totodată, pe porțiunile unde deja au fost trasate / proiectate ca benzi dedicate, lucrările să fie realizate cât mai curând.