Condiții mai bune de activitate pentru beneficiarii Centrului de creație tehnică pentru copii și adolescenți „Politehnic”
Pe 16 februarie 2010, când s-au împlinit 15 ani de la trecerea la cele veşnice a lui Nicolae Costin, primul primar democrat al Chişinăului după 1989, au avut loc mai multe manifestări comemorative.
Ele au început la placa memorială din holul Primăriei municipiului Chişinău, unde s-a întrunit un public numeros – angajaţi ai primăriei, consilieri municipali, oameni politici şi de cultură, colegi de idei şi de luptă, parlamentari din primul Parlament al Republicii Moldova.
A urmat un serviciu divin la Cimitirul Central din Chişinău, acolo unde este înmormântat Nicolae Costin. Te-Deumul a fost oficiat de un sobor de preoţi, în funte cu protoiereul Ioan Ciutu, paroh al Bisericii Sf. Theodora de la Sihla.
La Palatul Republicii a fost inaugurată o expoziţie de fotografii şi materiale publicate în presa vremii, în care în prim-plan este figura lui Nicolae Costin, promotor al mişcării de renaştere naţională, profesor universitar, primul primar democrat de Chişinău.
Foşti preşedinţi de ţară, primari ai capitalei şi ai suburbiilor, miniştri, oameni de artă, scriitori şi cetăţeni au venit să-şi împărtăşească amintirile despre el.
„Îmi amintesc de Nicolae Costin, unul dintre liderii cumpătaţi ai mişcării de renaştere naţională”, spune primul preşedinte al R. Moldova, Mircea Snegur. „Venea cu argumente consistente, pe înţelesul tuturor, astfel încât toţi care se opuneau unor decizii importante, cum ar fi promovarea limbii române, erau nevoiţi să-i recunoască dreptatea. A fost un om cu mare curaj politic, şi-a asumat responsabilitatea strămutării monumentului lui Lenin, schimbarea denumirilor eronate ale străzilor şi multe altele. A fost un om de omenie şi de o cumsecădenie rară. În cele mai grele momente am avut întreaga lui susţinere”, a recunoscut Mircea Snegur.
Ex-preşedintele Frontului Popular, poetul Ion Hadârcă, actualmente deputat în Parlamentul R. Moldova, are despre Nicolae Costin cele mai luminoase amintiri. „În momentele critice eram împreună şi găseam cuvintele necesare, pentru a convinge electoratul. În postura sa de orator şi-a asumat pe deplin funcţia de agitator al ideilor şi al valorilor naţionale”, susţine scriitorul. „Nicolae Costin a fost unul dintre pilonii de rezistenţă ai mişcării de renaştere naţională. Activitatea sa de primar a fost remarcabilă. El a schimbat fata oraşului, a iniţiat cele mai importante reforme în oraş. Ştia să impună şi să argumenteze ideile sale în Consiliul municipal Chişinău, astfel, încât întotdeauna ieşea învingător”, constată Ion Hadârcă.
Actualul primar de Chişinău, Dorin Chirtoacă susţine că „modelul Nicolae Costin îi serveşte drept exemplu de corectitudine, patriotism şi omenie”. „Problemele, la care se referea acum 17 ani Nicolae Costin sunt şi astăzi actuale”, spune primarul. „Păcat că suntem, şi acum acolo, unde eram când ne-a părăsit Nicolae Costin. El a reuşit să promoveze ideile naţionale în timpuri mult mai grele decât cele de azi. De ce acum să nu ne reuşească?”, se întreabă Dorin Chirtoacă.
Nistor Grozavu, viceprimar al Chişinăului, a apreciat înalt contribuţia lui Nicolae Costin la edificarea urbei. „Nicolae Costin a devenit primar într-un timp complicat, atât din punct de vedere economic, cât şi politic”, a remarcat Nistor Grozavu. În discursul său, viceprimarul de Chişinău a mai declarat că Nicolae Costin a găsit o primărie rusificată. A venit cu un nou principiu de comunicare, nemaiîntâlnit până atunci în primărie. Orice ordin, decizie sau document au început să fie aplicate după consultarea tuturor specialiştilor. În acest context, a fost un primar care a apreciat profesionalismul şi competenţa. A început desfăşurarea şedinţelor şi perfectarea actelor în limba română. Anterior anului 1989, fusese aprobat un nou plan urbanistic general de dezvoltare a oraşului Chişinău. Nicolae Costin, având un spirit de cercetător, a observat toate neajunsurile acestui plan. Aruncând o privire generală, el a constatat că Planul prevede distrugerea unor clădiri vechi, istorice. A început atunci lupta pentru păstrarea monumentelor de istorie şi cultură. Nicolae Costin şi echipa sa au făcut acţiuni importante legate de redenumirea străzilor. S-a dorit aducerea lor pe făgaş românesc. Au fost adoptate 9 decizii, în acest sens. Acum constatăm că nu mai putem interveni în nici un fel, pentru că acest lucru nu a fost făcut arbitrar, ci împreună cu specialişti de la Academia de Ştiinţe a Moldovei, cu profesori universitari, cu societatea civilă. Tot la începutul anilor 1990 au fost demontate simbolurile comuniste, prin renunţarea la monumentele şi plăcile memoriale de pe timpul puterii sovietice. Atunci a început instalarea unor însemne dedicate oamenilor iluştri din spaţiul nostru.
De asemenea, a lansat iniţiativa de organizare, din punct de vedere urbanistic a licitaţiilor, pentru imobilele şi clădirile din oraşul Chişinău, pentru prima dată a fost introdus termenul de arendă funciară. Nicolae Costin a pus temelia fondării municipiului Chişinău. A umblat împreună cu colaboratorii săi prin satele din împrejurimi, pentru a cunoaşte situaţia reală. Această idee de a le anexa Chişinăului a venit atunci, pentru ca, ulterior să se transforme într-o structură pe care o avem azi. A deschis mai multe clinici medicale, a pus începutul reformării sistemului de ocrotire a sănătăţii. A început restructurarea sistemului de învăţământ, s-au deschis noi grădiniţe şi şcoli”, a spus viceprimarul Nistor Grozavu.
Soţia regretatului, Iuliana Gorea-Costin consideră că n-a fost zădarnică jertfa de zbucium a lui Nicolae Costin. „El a dus cu sine spre Dumnezeu dorul românilor basarabeni de reconectare la izvorul străbun. A venit în mişcarea de eliberare naţională printre primii, a fost vertical, a avut coloana vertebrală neaplecată în tot ceea ce ţine de libertatea conştiinţei şi de promovarea valorilor democratice. Nu a tolerat minciuna, nu s-a închinat docil în faţa patriotismului infantil”, susţine Iuliana Gorea-Costin.
Pe 7 aprilie a.c., Primăria intenţionează să dezvelească o placă memorială Nicolae Costin pe clădirea Primăriei Chişinău şi să lanseze albumul „Ne vom întoarce într-o zi”, în memoria primului primar democrat al capitalei.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău