Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că în prezent, în sectoarele capitalei sunt stabilite 17 amplasamente pentru desfășurarea târgurilor agricole de weekend (01.05.2021-30.11.2021), unde producătorii locali își pot comercializa producția proprie, inclusiv 2 locații aprobate recent, la solicitarea fermierilor/gospodăriilor individuale din teritoriul administrat.
Totodată, municipalitatea a aprobat 9 amplasamente pentru târguri permanente cu produse autohtone în 2 sectoare ale orașului. Acestea vor fi organizate în perioada: 19 iulie 2021-31 august 2021.
Viceprimarul pe domeniul economic și investiții, Olga Ursu, a precizat în cadrul ședinței operative săptămânale că inițial, prin dispoziția din aprilie curent, au fost aprobate 15 locații pentru desfășurarea târgurilor de weekend, cu produse agricole autohtone. Iar după discuțiile de săptămâna trecută cu pretorii de sector și cu Direcția generală economie, comerț și turism, au fost stabilite alte 2 amplasamente suplimentare la cele enunțate inițial: unul în sectorul Centru, pe str. N. Testemițanu, 30 ( în parcare) și altul în sectorul Ciocana, pe bd. Mircea cel Bătrân, 1.
Pentru obținerea dreptului de comercializare, fermierii trebuie să depună solicitări la preturile de sector, care vor elibera autorizații pentru fiecare loc de comerț.
Atât comercianții, cât și vizitatorii iarmaroacelor agricole, vor respecta măsurile de prevenire și control a infecției COVID-19.
Amplasamentele stabilite pentru desfășurarea comerțului sezonier în cadrul târgurilor de weekend cu produse agricole autohtone, în sectoarele municipiului Chișinău:
Sectorul Botanica: bd. Traian, 22, str. Butucului, șos. Muncești 598-600;
Sectorul Buiucani: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 202, Calea Ieșilor 11/4, str. Codrilor, 16;
Sectorul Centru: str. N. Testemițanu, 30 (în parcare);
Sectorul Râșcani: str. Andrei Doga, 35, str. Miron Costin (vizavi de nr. 13/1), lângă scuar, str. Kiev, 7, str. Nicolae Dimo, 11, Calea Orheiului 109/2;
Sectorul Ciocana: str. Alecu Russo 61/1-63/1, str. Maria Drăgan 28, bd. Mircea cel Bătrân nr. 1 și nr. 8 și bd. Mircea cel Bătrân 23.
Amplasamentele stabilite pentru desfășurarea comerțului sezonier în cadrul târgurilor permanente cu produse agricole autohtone în sectoarele municipiului Chișinău:
Sectorul Botanica: str. Independenței, 18 (colț cu bd. Traian);
Sectorul Buiucani: str. Codrilor, 16;
Sectorul Râșcani: str. Andrei Doga, 35, Calea Moșilor, 2/1, str. Albișoara, 80/4 - 80/5; Calea Orheiului ,105/1, Calea Orheiului, 109/2, str. Ceucari 8-10, str. Matei Basarab ,1.
Sectorul Centru: șos. Hâncești 86 (în parcare), str. Ialoveni, 98/1, str. Grenoble 165/4, Drumul Viilor, 26;
Sectorul Ciocana: str. Petru Zadnipru, 11, bd. Mircea cel Bătrân 8, bd. Mircea cel Bătrân, 23, bd. Mircea cel Bătrân, 39.