Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Comitetul Internațional Crucea Roșie va dona ajutoare umanitare familiilor din municipiul Chișinău care găzduiesc sau au găzduit refugiați din Ucraina

   1999

Viceprimarul de ramură al Municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentantul Comitetul Internațional Crucea Roșie (ICRC), Silvia Delogu. Discuția dintre oficiali s-a axat pe cooperarea dintre Primăria Chișinău și ICRC, în vederea identificării familiilor din municipiul Chișinău care găzduiesc sau au găzduit refugiați din Ucraina.

Astfel, după ce vor fi definitivate listele cu familiile gazdă din capitală și suburbii, ICRC va dona pentru fiecare familie ajutoare umanitare. Aceste acțiuni vor fi realizate prin intermediul preturilor de sector și a primăriilor din localitățile suburbane.

Primăria Chișinău apreciază și manifestă recunoștință Comitetului Internațional Crucea Roșie pentru implicare și aportul adus în sprijinul gestionării crizei refugiaților din capitală.