Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Conducerea Primăriei Chișinău a vizitat Departamentul municipal de transport din orașul Lublin, Polonia

   1015

În contextul participării la Congresul pentru Cooperare Transfrontalieră, desfășurat la Lublin, Polonia, Primarul General, Ion Ceban și viceprimarul Ilie Ceban, au efectuat o vizită de lucru și la Departamentul municipal de transport din orașul Lublin. Întreprinderea este una modernă, având în gestiune peste 100 de troleibuze și 256 de autobuze, inclusiv 33 electrice.

Astfel, în cadrul vizitei au fost prezentate autobuzele și troleibuzele din dotare, modul de funcționare al sistemului electronic de efectuare a plăților pentru călătorie și instalațiile din vehicule, în special cele de încărcare a autobuzelor electrice.

Reprezentanții Departamentului municipal de transport din Lublin au explicat procesul de tranziție de la sistemul manual de lucru la cel automat, gestionarea și întreținerea unităților de transport, utilizarea sistemului fotovoltaic - care este eficient și econom.

Orașul Lublin, la fel ca și municipiul Chișinău, își propune dezvoltarea și modernizarea transportului public cu zero emisii.

În cadrul aceleași vizite de către conducerea Primăriei a fost analizată posibilitatea achiziționării a 10 troleibuze rulate pentru capitală.

În eventualitatea recepționării unei oferte de preț și a acordului de vânzare din partea orașului Lublin, o echipă tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău ar urma să meargă în Polonia în săptămânile ce urmează.

Amintim că la Congresul pentru Cooperare Transfrontalieră, Primarul General, Ion Ceban și omologul său polonez, Krzysztof Żuk, Primarul orașului Lublin, au semnat o scrisoare de intenție privind cooperarea dintre cele două orașe.