Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general, Ion Ceban, a solicitat serviciilor responsabile să evalueze toate construcțiile problematice din capitală, iar până la 1 iulie, a.c., informația să fie făcută publică, prin intermediul unei hărți online (platforma ArcGIS). Subiectul construcțiilor a fost abordat luni, la ședința operativă a serviciilor municipale, ca urmare a atestării, în ultima perioadă, a mai multor șantiere noi, inclusiv în teritoriul spațiilor verzi, care nu se încadrează în limitele cadrului legal.
Astfel, edilul a cerut crearea unui grup de lucru, responsabil de verificarea construciilor din municipiu, începând de la problematică și până la stabilirea proprietarilor șantierelor. Informația colectată urmează a fi plasate pe platforma ArcGIS (cu suportul aplicației), exact ca și informația prvind răspândirea ambroziei.
„În componența noii comisii pot fi și reprezentanți ai sectorului asociativ, dar contează să se facă o evaluare totală, în maxim o lună, până la 1 iulie, curent, a tuturor construcțiilor problematice, din municipiul Chișinău. Ne-am întâlnit cu costructorii. Ei se plâng că nu pot activa. Noi vrem să construim, însă, lucrurile trebuie să fie organizate în mod legal în acest oraș", a subliniat primarul.
De asemenea, Ion Ceban a solicitat ca procesele verbale ale Comisiei pentru soluționarea litigiilor în construcții, să fie făcute publice, cu respectarea prevederilor legii privind protecția datelor cu caracter personal, dar și litigiile de judecată, pe profilul construcții să fie plasate pe pagina web oficială a Primăriei.
În context, viceprimarul de ramură, Victor Chironda, a dat asigurări că de la instituirea noii administrații (din luna noiembrie 2019), nu au fost eliberate acte permisive în construcții, care ar depăși cadrul legal. „Multe din actele eliberate anterior, au fost perfectate cu încălcări, însă unii dezvoltatori în construcții consideră că respectivul document le dă posibilitatea de a începe lucrul, astfel apar îngrădiri și șantiere, care sunt de fapt ilegale", a subliniat viceprimarul.
Victor Chironda a făcut o adresare către pretorii de sector, de a anunța apariția de noi construcții ilegale, precum și să intervină pe cazurile unde apar îngrădiri neautorizate și să le evacueze.