Condiții mai bune de activitate pentru beneficiarii Centrului de creație tehnică pentru copii și adolescenți „Politehnic”
Până în prezent, în cadrul Întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ au fost acumulate 6313 de dosare pentru acordarea compensaţiilor la căldură. În acelaşi timp, în cadrul preturilor de sector s-au acumulat alte 4024 de dosare. Aceste dosare urmează a fi examinate de către Comisiile pentru acordarea compensaţiilor din sectoare. După cum a informat în cadrul şedinţei operative de la Primărie Petru Gontea, şef al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, ÎM „Infocom” a accesat deja 1804 dosare şi familiile respective au beneficiat deja de compensaţii la plata facturilor pentru agentul termic. În total, până acum au fost acordate compensaţii în sumă de 455 mii lei.
Referindu-se la acest subiect, Ala Şupac, director al Agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă a municipiului Chişinău, a menţionat că începând cu luna noiembrie a crescut numărul persoanelor care solicită să fie înregistrate ca şomeri. Pe parcursul lunii decembrie numărul acestor persoane a crescut de 4 ori, comparativ cu perioada respectivă de timp a anului 2007. Potrivit Alei Şupac, majoritatea cetăţenilor care acum se înregistrează la Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă nu au un serviciu oficial de 10 – 15 ani, însă abia acum solicită înregistrarea oficială pentru a beneficia de compensaţii la căldură. Funcţionara a opinat că majoritatea persoanelor activează în diferite întreprinderi, dar fără a avea un contract de muncă în acest sens.
În context, primarul general Dorin Chirtoacă a solicitat Comisiilor pentru acordarea compensaţiilor la căldură să verifice şi să analizeze actele prezentate de persoanele care nu au un loc oficial de muncă.
În conformitate cu regulamentul despre acordarea compensaţiilor la agentul termic, familiile ale căror venituri lunare nu depăşesc suma de 1450 de lei pentru o persoană vor achita doar 60 la sută din valoarea facturii, restul, de 40 la sută, va fi achitat din bugetul municipal. O asemenea decizie a fost votată de Consiliul municipal Chişinău în toamna anului trecut.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău