Continuă consultările publice pe marginea Proiectului Strategiei de dezvoltare durabilă socio-economică a teritoriului municipiului Chișinău

   1213

Primăria municipiului Chișinău a desfășurat luni cea de-a patra sesiune de consultări publice cu experți și specialiști în domeniu, pe marginea proiectului Strategiei de dezvoltare durabilă socio-economică a teritoriului municipiului Chișinău.

În cadrul dezbaterilor, experții companiei „MastersPlan" din Moscova, Federația Rusă, specialiști în domeniu și reprezentanții municipalității au abordat 2 componente de bază ale documentului, care se referă la dezvoltarea socio-demografică și dezvoltarea socio-economică a municipiului Chișinău.

Totodată, în conformitate cu proiectul elaborat, strategia de dezvoltare socio-demografică va sta la baza dezvoltării măsurilor de reglementare care vizează creșterea natalității, reducerea mortalității, protejarea sănătății, creșterea speranței de viață, reglementarea migrației etc.

Obiectivul principal este orientat către dezvoltarea zonei economice a teritoriului, astfel încât municipiul să devină o zonă atractivă investiţiilor locale şi străine, cu infrastructură socială şi de utilităţi publice de calitate, cu un potenţial turistic valorificat şi un mediu ambiant protejat.

Documentul strategic este orientat spre asigurarea unei dezvoltări durabile, fondată pe un echilibru între dezvoltarea economică și echitatea socială ce va ghida acțiunile Administrației Publice Locale, în vederea asigurării unui proces continuu și coerent de dezvoltare a municipiului.

Următoarea rundă de discuții va avea loc luni, 28 februarie 2022, ora 14:00, în regim online, pe platforma de conferințe ZOOM.

Discuțiile vor fi axate pe: dezvoltarea infrastructurii de transport și infrastructurii tehnico-edilitare; dezvoltarea potențialului patrimoniului natural și de protecție a mediului.

În acest context, experți din domenii relevante subiectelor propuse, sunt invitați să participe la discuțiile publice pe marginea documentului strategic. Solicitarea de participare la discuții va fi expediată la adresa de e-mail: v.butnaru@dgaurf.md, telefon de contact: 069113742.

E de menționat că, după 5 runde de sesiuni de discuții planificate cu experții în domeniile prezentate, vor fi organizate consultări publice cu locuitorii orașului și societatea civilă. Astfel, în procesul acestor consultări, părțile interesate vor avea ocazia să-și expună punctul de vederea prin înaintarea recomandărilor și observațiilor relevante în vederea definitivării acestui document.