Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că în 40 de troleibuze de pe rutele nr. 22 și nr. 30 și în 10 autobuze de pe ruta nr. 5, funcționează sistemul de taxare electronică.
Unitățile de transport public sunt dotate cu validatoare mobile pentru acceptarea plăților fără numerar. Terminalele de plată acceptă achitările cu un card de plată contactless al oricărei bănci din lume, ale diferitor sisteme de plăți, cu smartphone-ul sau alt dispozitiv dotat cu tehnologia contactless.
Totodată, în cadrul parcurilor municipale de troleibuze și autobuze, continuă zilnic instruirea personalului liniar, pentru familiarizarea acestuia cu noile modalități de plată în transportul public.
E de menționat că proiectul - pilot de implementare a sistemului de tichetare electronică este realizat în colaborare cu compania MasterCard și va fi testat timp de 6 luni, în 110 unități de troleibuze și autobuze de pe 5 rute municipale.