Condiții mai bune de activitate pentru beneficiarii Centrului de creație tehnică pentru copii și adolescenți „Politehnic”
Primăria municipiului Chișinău informează că serviciul social „Casa Comunitară pentru copiii cu dizabilități severe" din municipiul Chişinău continuă să presteze beneficiarilor servicii specializate calitative. Instituția are misiunea de a asigura, începând cu anul 2017, condiții minime de existență, protecție și asistență micuților aflați în dificultate.
În prezent, 12 copii cu dizabilități severe, beneficiază de îngrijiri în cadrul acestui serviciu. De la momentul transferului copiilor în Casa comunitară și până în prezent, copii au crescut și s-au dezvoltat fizic, unii dintre ei atingând vârsta majoratului.
Serviciul este dotat și echipat conform nevoilor copiilor, însă necesită asistență și dezvoltare continuă.
Primăria Chișinău intervine cu suport pentru a menține acest serviciul, fiind investite, la solicitare, surse financiare pentru adaptarea condițiilor la necesitățile copiilor. Totodată, la etapa actuală, Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului definitivează lista completărilor necesare, inclusiv inițierea de modificări a regulamentului de activitate a serviciului.
În context, viceprimarul capitalei pe domeniu social, Angela Cutasevici, a efectuat o vizită de lucru în cadrul instituției pentru a se documenta vizavi de serviciile prestate în cadrul Casei Comunitare pentru copiii cu dizabilități severe din municipiul Chişinău.
Angela Cutasevici a ținut să menționeze că municipalitatea va depune eforturi în continuare pentru oferirea suportului necesar acestor copii, pentru asigurarea posibilităților de îmbunătățire a stării fizice și emoționale ale acestora.
La rândul lor, reprezentanții instituției au comunicat că fiind un serviciu pentru copii cu dizabilități severe, Casa Comunitară are necesitate permanentă de specialiști calificați în oferirea serviciilor calitative, în asigurarea activităților terapeutice. De asemenea, în dependență de necesitatele fizice ale fiecărui copilaș, este solicitată o și adaptare și echipare tehnică continuă a mobilierului si utilajelor utilizate zi de zi.