Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
Primarul General, Ion Ceban, a anunțat o nouă sumă: 20 de milioane de lei necesari pentru lichidarea consecințelor averselor din 09 august 2022 pe teritoriul capitalei.
Vineri în cadrul unui briefing de presă, edilul a menționat că pagubele sunt încă estimate. Iar la această etapă, pentru instituțiile din sfera educației, unde în zeci de unități au fost deteriorate acoperișurile, geamurile, pavilioanele etc., au fost doborâți arbori, pagubele estimate sunt de 12,5 milioane de lei.
La capitolul instituții sociale: AMT-uri de la Râșcani și Ciocana, dar și instituții din domeniul protecției copilului și culturii, pagubele evaluate sunt de 2,5-3 milioane. Cca 4,5 milioane de lei sunt necesari pentru reparații la acoperișuri și subsoluri, dar evaluările continuă.
Primarul a precizat că săptămâna viitoare va fi convocată ședința Consiliului Municipal Chișinău, pentru a aproba completarea Fondului de Rezervă al Chișinăului cu surse financiare necesare pentru înlăturarea consecințelor averselor.
Totodată, municipalitatea va solicita Guvernului compensarea cheltuielilor pentru pagubele produse în cadrul instituțiilor din domeniul educației.
De 3 zile Primăria Chișinău este pe cont propriu la înlăturarea consecințelor intemperiei din sectoarele Ciocana și Râșcani.
Pe parcursul zilei de joi, au fost mobilizate în teren pentru lichidarea consecințelor ploii torențiale, preponderent în sectoarele Râșcani și Ciocana, 1512 de persoane de la toate regiile și de la preturi și 156 de unități de tehnică. Vineri în teritoriu au ieșit și mai multe persoane. Obiectivul municipalității este ca până miercuri-joi să se finalizeze cu salubrizarea teritoriilor afectate.
Lucrul continuă. Se va interveni și sâmbătă. Tot mâine specialiștii se vor deplasa la cele mai afectate blocuri din sectoarele Ciocana și Râșcani pentru a inspecta progresul lucrărilor și pentru a discuta cu oamenii.
Pentru urgentarea lucrărilor, Primăria a contractat și servicii de la agenții economici privați, iar vineri au fost anunțate contractări suplimentare (pentru defrișări, intervenții, evacuare).
După dialogul de joi cu constructorii, mai mulți reprezentanți ai agenților economici au început să intervină gratuit la unele instituții educaționale, dar și reparația mai multor obiective. În context, Ion Ceban a mulțumit companiilor: Urban Construct Group SRL, Exfactor Grup SRL, Inamstro, Nouconst SRL, Reconscivil SRL, Metalica-Zuev SRL, Kirsan Com SRL, Stavis Grup SRL și Compania Kaufland, care s-au alăturat dezinteresat municipalității la lichidarea consecințelor furtunii din 9 august 2022.
Primarul General a chemat și în continuare agenții economici pe profil de construcții și de materiale de construcții, să fie solidari cu autoritățile publice locale, așa cum a fost și în cazul refugiaților.