Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Municipiului Chișinău informează că în municipiul Chișinău va fi creat Serviciul social „Plasament familial pentru adulți", pe lângă Direcția generală asistență medicală și socială, care va contribui la incluziunea socială a persoanelor adulte cu dizabilități și a persoanelor în etate din municipiul Chișinău. O decizie în acest sens a fost votată joi de Consiliul Municipal Chișinău, ce va intra în vigoare din 01.01.2023.
Astfel, beneficiarii noului serviciu, vor primi asistență și îngrijire substitutivă în familia asistentului parental, precum și a oportunități egale de a trăi în comunitate, de rând cu ceilalți membri ai societății.
Plasamentul familial pentru adulți reprezintă un serviciu social specializat, care are drept obiective: prevenirea instituționalizării adulților cu dizabilități şi a persoanelor vârstnice, prin plasarea acestora în familiile asistenților familiali; asigurarea condițiilor minime de trai pentru garantarea integrității fizice și psihice a beneficiarului; asigurarea serviciilor de îngrijire și suport pentru beneficiar într-un mediu familial substitutiv; crearea condițiilor pentru dezvoltarea abilităților de autoservire a beneficiarului, de autonomie și de incluziune în comunitate; asigurarea beneficiarului în Serviciu cu plasament de urgență în cazul apariției unor circumstanțe imprevizibile care impun o asemenea măsură; oferirea de suport pentru integrarea în familia biologică/extinsă.
Prin proiectul aprobat de CMC, a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcționare a Serviciului, precum şi structura şi efectivul limită, constituită din 17 unități de personal, inclusiv 15 unități de asistenți familiali.
Conform Regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului, beneficiari sunt persoanele cu dizabilități, cu vârsta de peste 18 ani, precum și persoanele care au atins vârsta de pensionare, cu ultimul domiciliu stabilit în municipiul Chișinău, care se află, temporar sau permanent, în imposibilitatea de a locui cu familia biologică sau extinsă ori desinestătător din cauza nevoilor de îngrijire și suport special.
Cheltuielile pentru întreținerea şi funcționarea Serviciului social „Plasament familial pentru adulţi" vor fi asigurate din contul bugetului municipal Chișinău.