Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Bilete pentru odihna copiilor în taberele de vară din capitală

   890

Primăria Municipiului Chișinău și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport informează părinții despre procedura de obținere a biletelor de odihnă pentru taberele de vară, în cadrul programului Odihna de Vară 2024.  

Pentru a beneficia de bilete de odihnă, părinții sunt îndemnați să parcurgă pașii următori:

Depunerea cererii:

Cererea urmează a fi depusă la instituția de învățământ unde copilul își desfășoară studiile, inclusiv la școala sportivă, pentru biletul în tabăra respectivă.

Procesarea cererii:

Cererile vor fi procesate de către administrația instituției de învățământ, care va informa părinții cu privire la:

  • Disponibilitatea taberelor.
  • Schimburile organizate.
  • Numărul de bilete disponibile.  

Tabere sportive:

Beneficiari ai biletelor în taberele sportive sunt doar elevii care frecventează o școală sportivă din municipiul Chișinău.

În acest caz, părinții trebuie să se adreseze administrației școlii sportive frecventate de copil pentru informații suplimentare și înregistrare.  

Pentru a beneficia de biletul de odihnă, sunt necesare următoarele documente:

  • Cererea părintelui.
  • Actul de identitate al copilului.  

La sosirea în tabără, persoana care însoțește copilul, reprezentantul legal al acestuia, prezintă următoarele acte:

Biletul de odihnă (original);

  • Copia cu poză a certificatului de naștere al copilului autentificată de către administrația instituției de învățământ sau copia buletinului de identitate al minorului.
  • Certificatul medical al elevului (forma 027), inclusiv informații despre imunizare (oferit de către medicul de familie).  

Primăria Chișinău încurajează părinții să profite de această oportunitate, pentru a asigura copiilor o vacanță activă și petrecută în siguranță.

Programul Odihna de Vară 2024 oferă copiilor o varietate de activități recreative și educative, ajutându-i să-și dezvolte abilitățile, să socializeze și să se bucure de experiențe memorabile.  

Oferta educațională pentru sezonul estival 2024: 3 tabere cu sejur constant – https://cutt.ly/ketEgu1L