Condiții mai bune de activitate pentru beneficiarii Centrului de creație tehnică pentru copii și adolescenți „Politehnic”
În acest an, pe 14 octombrie, de Hramul oraşului Chişinău, capitala se va transforma într-o petrecere în aer liber.
În ziua când vom marca cei 578 de ani ai Chişinăului, invităm toţi locuitorii şi oaspeţii capitalei în centrul oraşului, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului" sau pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt la expoziţii, târguri şi concerte.
Evenimentele dedicate Sărbătorilor oraşului Chişinău vor debuta cu o depunere de flori, la monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, la ora 8.00. După care, la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului" va fi oficiată tradiţionala liturghie, consacrată Hramului. Inaugurarea festivă a Sărbătorilor Chişinăului va avea loc la ora 11.00, cu mesajul primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă. Tot atunci va avea loc lansarea unui CD, cu cântece despre Chişinău.
Pe tot parcursul zilei, locuitorii oraşului sunt invitaţi la expoziţiile de pictură, grafică, artizanat, carte şi floristică, dar şi la programul de sărbătoare prezentat de preturile de sector.
La orele 17.00, Programul de sărbătoare va culmina cu un concert extraordinar susţinut de cei mai îndrăgiţi artişti de muzică din ţară.
De asemenea, cu sprijinul partenerilor Primăriei municipiului Chişinău, pentru prima dată în ţara noastră, pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale va urca renumitul artist german Thomas Anders, care va interpreta legendarele piese ale trupei „Modern Talking".
De asemenea, cu un recital pentru locuitorii Chişinăului va veni şi romanticul Horia Brenciu şi orchestra sa.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău