Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Panourile publicitare de pe bd. Dacia, amplasate în perimetrul străzilor Munceşti (fostul Post al Poliţiei Rutiere) - str. Valea Crucii (Porţile Oraşului), vor fi demontate şi evacuate, până la data de 1 iunie 2012.
În acest sens, primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a emis astăzi o dispoziţie, prin care a anulat autorizaţiile de construire şi amplasare a publicităţii exterioare, pentru toate panourile din zona respectivă. În total, este vorba de 110 dispozitive de reclamă, care aparţin la 54 de agenţi economici.
Demontarea şi evacuarea panourilor, dar şi reamenajarea terenului va fi efectuată din contul companiilor, proprietare a acestor dispozitive. În cazul în care agenţii economici nu se vor conforma dispoziţiei primarului general, panourile vor fi demontate în mod forţat, de către serviciile municipale.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău