Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Deschiderea Departamentului de Urgenţă din cadrul Spitalului „Sfânta Treime”

   3167

Astăzi, 13 mai 2014, a fost inaugurat Departamentul de Urgenţă a Spitalului „Sfânta Treime" din Chişinău, după efectuarea lucrărilor de reparaţie capitală. Pentru restaurarea secţiei de urgenţă a spitalului, din bugetul municipal au fost alocate peste 4 milioane de lei. La ceremonia de deschidere a secţiei de urgenţă a participat conducerea Direcţiei Sănătate a Primăriei Chişinău, directorii instituţiilor medicale din capitală, angajaţii instituţiei şi pacienţi.

Potrivit lui Mihai Moldovanu, director al Direcţiei Sănătate a Primăriei, odată cu redeschiderea secţiei de urgenţă va creşte şi calitatea serviciilor medicale oferite de instituţie şi vor fi create condiţii mai bune pentru pacienţi, cât şi pentru personalul spitalului.

Directorul Spitalului „Sfânta Treime", Simion Terinte, spune că renovarea era necesară de mult timp, pentru că asemenea lucrări de reparaţie nu s-au efectuat de la deschiderea instituţiei medicale, în 1976, iar 78 la sută din pacienţi se adresează anume în mod de urgenţă, majoritatea în stare foarte gravă chiar.

Proiectul de renovare a Departamentului de Urgenţă din cadrul Spitalului „Sfânta Treime" prevede dotarea secţiei atât cu mobilier nou, cât şi cu utilaj medical, care va fi achiziţionat până la finele anului curent.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău