Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că în prima săptămână a Campaniei de salubrizare de toamnă (20-25 septembrie), cca 360 de angajați ai serviciilor municipale de profil: întreprinderile municipale gestionare a fondului locativ întreprinderile de prestări servicii locative, precum și locuitorii orașului au fost antrenați zilnic la lucrări în teritoriu, fiind colectate și evacuate deșeuri din curțile blocurilor de locuințe, de pe platformele de colectare a deșeurilor, din spațiile verzi, terenuri de joacă pentru copii, terenuri de fitness etc. De asemenea, în cadrul lucrărilor au fost implicate zilnic cca 20 de utilaje (tractoare, basculante), fiind evacuate 149 de curse de deșeuri.
Informații în acest sens au fost prezentate luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de către Ion Burdiumov, șef al Direcției generale locativ-comunale și amenajare.
Potrivit sursei citate, în perioada de referință, în procesul de salubrizare mecanizată a trotuarelor și rigolelor au fost implicate zilnic 20 de utilaje ale Î.M. „Exdrupo"; la salubrizarea parcurilor și aleilor, scuarurilor și aliniamentelor stradale au participat zilnic câte 275 de persoane, angajați ai Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi", cu implicarea a 54 de unități de tehnică specializată, fiind evacuate 60 de curse de deșeuri.
Totodată, în cadrul acțiunilor desfășurate de preturile de sector sâmbătă, 25 septembrie, cu participarea a cca 250 de persoane: angajați ai preturilor și a întreprinderilor municipale, precum și locuitorii municipiului Chișinău, au fost salubrizate teritoriile albiei râulețului Durlești, aliniamentele stradale de pe str. Burebista, în preajma IMSP „Institutul Mamei și Copilului", str. Grădina Botanică, str. Grenoble 165/3, str. Andrei Doga 26-32, str. O. Ghibu, 8-10, str. Ion și Doina Aldea Teodorovici etc. În rezultat au fost evacuate 12 rute de deșeuri. De asemenea, acțiuni de salubrizare a teritoriu au fost desfășurate și în cadrul instituțiilor de învățământ.
Pentru sâmbăta curentă, 2 octombrie 2021, se preconizează organizarea unei ample acțiuni de salubrizare a albiei râului Bâc. În acest sens, Primăria face apel către locuitorii urbei de a se alătura inițiativei, iar organizatorii vor pune la dispoziția participanților mănuși, pungi de gunoi și transport pentru evacuarea deșeurilor.
Cât privește acțiunea de plantare a arborilor pe teritoriul orașului, în cadrul campaniei de salubrizare, șeful Direcției locativ-comunale și amenajare a precizat că aceasta este preconizată pentru sfârșitul lunii octombrie, a.c.
În context, Primarul General, Ion Ceban, a solicitat responsabililor o bună pregătire a acțiunii de înverzire, cu atragerea în activități a reprezentanților misiunilor diplomatice, a partenerilor de dezvoltare, a agenților economici etc. Edilul a specificat că arborii ce urmează să fie plantați, în special pe străzile centrale: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (acolo unde lipsesc), bd. Grigore Vieru etc. trebuie să fie de 3-6 ani și să fie cu balot de pământ, pentru a sigura o mai bună înrădăcinare.
Campania de salubrizare de toamnă a teritoriului municipiului Chișinău se desfășoară în perioada 20 septembrie - 30 noiembrie 2021.