Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că în fața Bibliotecii „Adam Mickiewicz" a fost dezvelit un monument al mentorului instituției de cultură. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Ambasadei Poloniei în Republica Moldova.
Monumentul dedicat scriitorului polonez Adam Mickiewicz a fost realizat de sculptorul Veaceslav Jiglițchi și reprezintă un gest de apreciere a contribuției aduse de scriitorul polonez literaturii europene și celei universale.
Prezentă la evenimentul de dezvelire a monumentului, viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a declarat că noua sculptură urbană va deveni o atracție atât pentru turiști, cât și pentru chișinăuieni.
Compoziția armonizează cu locul ales, devenit unul special pentru comunitatea poloneză a orașului, nu doar grație bibliotecii „Adam Mickiewicz", dar și datorită vecinătății cu strada Lech Kaczynski, denumită în cinstea fostului președinte polonez, care şi-a pierdut viața în urma unui tragic accident aviatic, pe 10 aprilie, 2010.
Adam Mickiewicz a fost cel mai mare poet romantic polonez din sec. XVIII.