Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Reprezentanții subdiviziunilor sectoriale ale Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului s-au întrunit, marți, într-o ședință de lucru, la inițiativa viceprimarului Angela Cutasevici, unde s-a discutat despre potențialii beneficiari ai serviciului social „Locuința Socială Asistată”.
Beneficiari ai Serviciului pot fi copii și tineri cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani, cu posibilitatea prelungirii perioadei de beneficiere a serviciului până la vârsta de 23 de ani, dacă tânărul își face studiile cu frecvență la zi, precum și copii refugiați, care au nevoie de suport adițional în rezultatul căruia să poată duce un trai independent.
Viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a reiterat importanța dezvoltării serviciului, prin asigurarea copiilor și tinerilor din municipiul Chișinău, aflați în situație de risc, cu spații sigure de găzduire.
Reamintim că în municipiul Chișinău, urmează a fi extins serviciul respectiv cu alte 5 locuințe sociale asistate pentru 30 de tineri, inclusiv pentru tinerii refugiați, precum și dezvoltarea acestuia prin acoperirea cheltuielilor de întreținere a locuințelor și de alimentație a tinerilor, pe perioada aflării în serviciu.
Acțiunile se desfășoară în cadrul Memorandumului de înțelegere încheiat între Primăria Chișinău și UNICEF Moldova, care prevede acordarea asistenței tehnice pentru realizarea drepturilor copiilor și adolescenților din municipiul Chișinău.