Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că lecțiile în format video, elaborate în cadrul proiectului „Educație online", vor fi difuzate de 13 canale de televiziune, pentru a asigura procesul de învățare la distanță pentru elevii și cadrele didactice din municipiul Chișinău, dar și din republică. Inițiativa vine din partea autorităților locale și a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, ca o alternativă pentru copiii și părinții care nu au acces la internet.
O decizie în acest sens a fost adoptată marți, 21 aprilie, a.c., de Consiliul Audiovizualului, la solicitarea municipalității, în legătură cu restricțiile impuse privind desfășurarea orelor în incinta instituțiilor de învățământ, pe perioada stării de urgență.
Cursurile reprezintă materia de studiu ce rămâne să fie predată până la sfârșitul anului de învățământ 2019-2020, conform curriculumului național.
Astfel, canalele TV vor difuza de câteva ori pe zi, cursuri la disciplinele școlare, pentru elevii claselor: I - XII, profil real și umanist, în limbile română și rusă. Durata unei lecții este de 15 minute.
Portalul „Educațieonline.md", a fost lansat luni, 20 aprilie 2020 și se află în fază de testare, după care va fi la dispoziția utilizatorilor: profesori, elevi și părinți.
În prima etapă, platforma conține circa 2500 de cursuri video, pentru elevii claselor: I - XII, la 15 discipline școlare, profil real și umanist, urmând a fi completată până la 4500 de lecții.
La elaborarea conținutului video al cursurilor pentru disciplinele de studii au fost implicați peste 300 de profesori din 69 de instituții de învățământ.