Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Marți, 26 iulie 2022, în incinta Primăriei Chișinău a avut loc prima ședință a Grupului de lucru pe transport public. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Uniunii Europene „MOVE IT like Lublin" - inițiativă de dezvoltare durabilă a transportului public din municipiul Chișinău, în scopul inițierii procesului de elaborare a Planul de mobilitate urbană durabilă (PMUD).
Planul de mobilitate urbană durabilă reprezintă unul din pricipalele rezultatele scontate ale proiectului și urmează a fi elaborat de un consorțiu format din 5 companii internaționale, condus de CIVITTA Strategy & Consulting S.A.
La ședință au participat: conducerea Primăriei, consilieri municipali, reprezentanți ai Direcției generale transport public și căi de comunicație, Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Unitatea de implementare a Proiectului, experți naționali și internaționali, membrii societății civile.
Viceprimarul de ramură Ilie Ceban, în calitate de vicepreședinte al grupului de lucru a salutat participanții la ședință care au dat curs invitației. Acesta a precizat importanța elaborării de către echipa de consultanți a Planului de mobilitate urbană durabilă, un document strategic pentru municipiu. Totodată, Ilie Ceban a menționat necesitatea conlucrării, prin implicarea tuturor părților interesate, astfel încât prevederile finale ale documentului să fie aplicabile și eficiente pentru toți beneficiarii.
Managerul Proiectului „MOVE IT like Lublin”, Octavian Lungu a informat participanții despre organizarea Grupului de lucru pentru transportul public, componența, atribuțiile și responsabilitățile membrilor. De asemenea, a menționat că Grupul de lucru este unul consultativ și reprezintă o platformă importantă de comunicare în procesul de elaborare a strategiei de transport pentru municipiul Chișinău.
În context, reprezentanții Consorțiului au prezentat echipa, conceptul și caracteristicile unui PMUD, considerentele strategice, experiența altor orașe și cadrul european pentru mobilitate urbană durabilă. Un rol important în procesul de elaborare a Planului va fi acordat dialogului și colaborării inter-instituționale.
Planul de mobilitate urbană durabilă va fi elaborat în decurs de 2 ani și reprezintă un document strategic privind mobilitatea integrată, cu obiective și ținte clare, care vizează o accesibilitate și o calitate a vieții mai bune. Grupul de lucru instituit se va implica activ în soluționarea problemelor de mobilitate urbană în municipiul Chișinău, inclusiv va oferi asistența necesară în procesul de elaborare a Planului de mobilitate urbană durabilă.
Proiectul „MOVE IT like Lublin" - Inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din mun. Chișinău, finanțat de Uniunea Europeană, este implementat în baza unui parteneriat între Primăria municipiuluiu Chișinău și Primăria orașului Lublin din Polonia. Proiectul va fi implementat până în anul 2025 și va oferi sprijin pentru a transforma serviciile de transport public din oraș într-un sistem de transport mai incluziv, mai sigur, mai rezistent și mai durabil. Proiectul prevede îmbunătățirea politicilor de transport urban la nivel municipal; sporirea capacităților instituționale ale Primăriei Chișinău, în conformitate cu practicile Uniunii Europene în domeniul mobilității urbane; sporirea calității managementului transportului public în Chișinău prin soluții și tehnologii inovatoare durabile. Adițional, în cadrul proiectului va fi înființat un Centru modern de Monitorizare a Traficului și va fi elaborat un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Chișinău. De asemenea, proiectul va digitaliza operațiuni, cum ar fi biletele electronice și aplicațiile web pentru transportul public, reflectând bunele practici din orașele Uniunii Europene, inclusiv Lublin. Bugetul total al proiectului este în valoare de 3.500.000 euro, dintre care 3.325.000 euro este contribuția Uniunii Europene în formă de grant, iar 175.000 euro sunt alocați de către Primăria municipiului Chișinău.