Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Distribuirea surselor financiare acumulate din donațiile făcute de cetățeni și persoane juridice

   2119

Primăria municipiului Chișinău informează că pe contul deschis de autoritățile municipale în cadrul Campaniei de colectare de fonduri pentru instituțiile medicale din capitală,  implicate în tratarea bolnavilor cu COVID-19 au fost acumulați 1 milion 339 mii lei (la ziua de vineri 20 martie).  

Primarul general, Ion Ceban, a precizat că sursele acumulate sunt gestionate de către un grup de reprezentanți ai APL, condus de viceprimarul Angela Cutasevici, din care mai fac parte consilieri municipali din diverse fracțiuni și reprezentanți ai executivului. Comisia se întrunește zilnic în format online sau fizic, iar banii sunt direcționați pentru necesități de primă urgență: medicamente și echipamente. „Suntem cât se poate de transparenți pe partea de procurări, iar sursele acumulate sunt direcționate direct către instituții", a precizat edilul.  

Astfel, banii din donațiile agenților economici și a persoanelor fizice au fost repartizați astfel:

-  Spitalul clinic de boli contagioase pentru copii (instituție strategică unde sunt tratați pacienții suspecți sau bolnavi de coronavirus) - 200 mii lei;

-  Maternitatea municipală nr. 2, cea de-a doua instituție strategică la nivel municipal, pregătită pentru tratarea bolnavilor cu COVID-19 - 200 mii lei;

-  Asociațiile medicale teritoriale din cele 5 sectoare ale capitalei - 250 mii lei (câte 50 mii lei pentru fiecare instituție);

-  Preturile de sector din cele 5 sectoare ale capitalei - câte 20 mii de lei pentru fiecare entitate.

Prima decizie privind distribuirea surselor din donații a fost luată joi, 19 martie, a.c., de către Grupul de lucru, ca urmare a examinării necesităților instituțiilor medico-sanitare publice, iar dispoziția de repartizare a mijloacelor financiare a fost publicată pe pagina web a municipalității „chisinau.md".

Contul bancar pentru donații rămâne în continuare deschis, iar detaliile sunt prezentate pe pagina oficială a Primăriei Chișinău.