Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că SCM „V. Ignatenco" cea mai mare instituție medicală municipală pentru copii a beneficiat de o donație sub formă de autosanitară de tip C (reanimobil) rulată, din partea Fundației Stichting Werkgroep Urgenta, Regatul Țărilor de Jos.
Acțiunea de donare a ambulanței avut loc miercuri, 8 septembrie, a.c., la SCM „V. Ignatenco", la care au participat Jan Scheerder, Arnold van Rijn și Cosmin Costea reprezentanții Fundației Stichting Werkgroep Urgenta, precum și Boris Gîlca, șef al Direcției generală asistență socială și sănătate, managerii și angajații instituției medicale municipale.
Donația reanimobilului este parte a acordului de colaborare încheiat în anul 2015 între spitalul municipal și fundația olandeză. Pe parcursul ultimilor ani SCM „V. Ignatenco" a beneficiat de mai multe loturi de donații și lucrări. Acestea se referă la renovarea și extinderea rețelei de gaze medicale din secțiile unității spitalicești, precum și asigurarea cu mobilier și dispozitive medicale necesare.
În context, Boris Gîlca a mulțumit donatorilor pentru această investiție durabilă în sănătatea micilor pacienți din Chișinău, menționând că aportul adus, pe parcursul a 6 ani, de partenerii din Regatul Țărilor de Jos a contribuit la îmbunătățirea asistenței medicale acordate populației în instituțiile sanitare municipale.
La rândul său, Alexandru Holostenco, director al SCM „V. Ignatenco" a precizat că o astfel de autosanitară era necesară parcului auto al spitalului, pentru a oferi siguranță la referirea pacienților în stare gravă către alte instituții medicale, precum și în cazul transportării pacienților gravi pentru investigații de înaltă performanță: tomografie computerizată și rezonanță magnetică nucleară etc.