Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost ales astăzi copreşedinte al Conferinţei Autorităţilor Regionale şi Locale a Parteneriatului Estic (CORLEAP). Evenimentul a avut loc în dimineaţa zilei, în cadrul reuniunii CORLEAP, care se desfăşoară în perioada 30 – 31 mai la Bruxelles, Belgia. CORLEAP reprezintă un organ de lucru pe lângă Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene, cunoscută drept „vocea autorităţilor locale la nivelul Uniunii Europene”.
Dorin Chirtoacă a fost ales copreşedinte al CORLEAP alături de doamna Mercedes Bresso, preşedinte al Comitetului Regiunilor al UE. Primarul de Chişinău a fost ales prin consens, de reprezentanţii tuturor ţărilor din cadrul Parteneriatului Estic – Georgia, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan şi Armenia. Mandatul lui Dorin Chirtoacă este de 6 luni, după care va fi transmis prin rotaţie către celelalte state membre ale Parteneriatului Estic.
Este pentru prima dată când un reprezentant al Republicii Moldova e ales în fruntea acestei organizaţii. De menţionat că în luna septembrie a anului curent, la Chişinău se va desfăşura cea de-a II-a reuniune anuală a Conferinţei Autorităţilor Regionale şi Locale a Parteneriatului Estic.