Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chişinău va elabora un nou regulament cu privire la reconstrucţia acoperişurilor în încăperi de tip mansardă al blocurilor locative din capitală, document ce urmează a fi aprobat la nivel local şi central.
La iniţiativa primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost creat un grup de lucru care va elabora noul regulament. Din componenţa grupului de lucru fac parte reprezentanţi ai serviciilor municipale de profil, ai preturilor, gestionari ai fondului locativ, reprezentanţi ai Inspecţiei de Stat în Construcţii, ai Cancelariei de Stat şi companii de construcţie.
Noul document are menirea să reglmenteze situaţia din domeniul construcţiilor de mansarde. Astfel, urmează a fi stabilite clar procedurile de obţinere a acordurilor locatarilor pentru demararea lucrărilor, posibilitatea scoaterii la licitaţii publice a blocurilor care urmează a fi mansardate, precum şi impunerea unor rigori stricte privind construcţia de mansarde, cu respectarea valorii arhitecturale a blocurilor locative.
În urma evaluării primei etape de mansardare în municipiul Chişinău, în perioada 2007-2011 au fost construite 22 mansarde (289 de apartamente), în perioada de referinţă fiind eliberate 222 certificate de urbanism şi 161 autorizaţii de construcţie.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău