Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că, începând cu data de 21 septembrie curent, elevii care studiază în ciclul I și II în cadrul instituțiilor de învățământ din capitală, vor reveni treptat la alimentația tradițională.
Viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a informat luni, în cadrul ședinței operative de la Primărie, că modificările privind modul de alimentare a copiilor vor fi efectuate doar în cazul în care instituțiile educaționale sunt dotate cu toate cele necesare pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19.
Totodată, managerii școlilor vor ține cont de regulile de siguranţă, igiena pregătirii şi servirii meselor, conform Instrucţiunii din Hotărârea nr.26 din 21.08.20 a Comisiei naţionale extraordinare pentru sănătate publică.
E de menționat că, începând cu 7 septembrie 2020, elevii din liceele cu profil sportiv, din instituţiile de învăţământ primar și secundar, cei care au fost bolnavi de TBC și elevii din clasele gimnaziale care provin din familii social-dezavantajate, beneficiază de alimentaţie gratuită (produse la pachet).