Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Familiile cu venituri mici mai pot depune cereri pentru compensaţii la căldură

   4107

Primăria Chişinău îndeamnă în continuare familiile cu venituri mici, de până la 1450 lei lunar de persoană,  beneficiari de compensaţii la plata agentului termic, a gazului folosit pentru încălzire şi pentru achiziţionarea de lemne şi cărbune, în sezonul rece anterior, să-şi reînnoiască cererile în acest sens pentru actualul sezon termic 2011-2012. Solicitări pentru compensaţii din partea municipalităţii pot face şi alte familii cu venituri mai mici decât minimul de existenţă. 

Valoarea compensaţiei este de 40% din costul facturii pentru încălzire şi de 250 lei de gospodărie pentru cei care dispun de încălzire autonomă pe bază de gaze naturale, care folosesc lemne şi cărbune pentru încălzire.

Până în prezent 20 mii 367 solicitanţi şi-au reconfirmat cererile pentru ajutorul social menţionat, iar 1952 familii au depus dosare noi pentru a beneficia de compensaţii la încălzire pentru sezonul rece 2011-2012.

Amintim că în sezonul de încălzire  2010-2011, de compensaţii din partea Primăriei la plata agentului termic, gazului natural folosit pentru încălzire şi pentru achiziţionarea de lemne şi cărbune au beneficiat peste 37 mii familii. Pentru achitarea compensaţiilor pentru plata agentului termic familiilor nevoiaşe, în sezonul precedent, din bugetul municipal s-au transferat peste  66 milioane lei.

Cetăţenii, care au beneficiat de ajutoare sociale anterior, depun doar cereri de confirmare, prin care informează că situaţia materială a familiei nu s-a îmbunătăţit. Cererile pentru compensaţii la achitarea serviciilor comunale şi consumului de gaze naturale, lemne şi cărbune vor fi depuse la următoarele subdiviziuni:

- Întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ (ÎMGFL) nr. 1 - 23, pentru cetăţenii care locuiesc în sectoarele Botanica, Centru, Râşcani şi Buiucani;

- Pretura sectorului Ciocana, prin intermediul gestionarilor fondului locativ, de la cetăţenii care locuiesc în sectorul respectiv;

- Primăriile oraşelor, satelor (comunelor) din componenţa municipiului Chişinău - de la cetăţenii din suburbii.

LISTA_acte_necesare_pentru_compensatii_la_incalzire.doc

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău