Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Şeful administraţiei municipale, Dorin Chirtoacă, susţine că actul prezentat de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, despre care se presupune că ar fi fost eliberat de Primăria Chişinău este un fals.
Primarul general a efectuat vineri, 18 febriarie, o anchetă internă despre cazul de corupţie anunţat joi de CCCEC şi declară că nu a eliberat nicun certificat de urbanism, de genul respectiv în data de 16 februarie, iar actul la care se face referinţă este falsificat, de subiecţii infracţiunii.
Dorin Chirtoacă afirmă că cel puţin verso-ul actului la care se face referinţă a fost falsificat şi apoi vândut contra sumei de 450 mii Euro. „Este o escrocherie, falsificând un document şi încercând a vinde proiectul în sine." Potrivit primarului, suspecţii au modificat data şi numărul unei chitanţe eliberate anterior de către autorităţile locale. Totodată el susţine că acesta nu este primul caz de falsificare a documentelor.
Primarul capitalei face apel către agenţii economici, investitorii locali sau străini, să se adreseze Primăriei Chişinău atunci când intenţionează să investească în capitală. Totodată, primarul îndeamnă toţi cetăţenii să dea dovadă de precauţie vizavi de lucrul cu documentele municipalităţii.
Precizăm că primăria are deja o practică de expunere la licitaţie a loturilor de pământ, inclusiv în zone rezidenţiale. Cauza unor asemenea situaţii în Chişinău şi în R. Moldova este faptul că până în anul 2007, a existat o practică de atribuire a terenurilor de pământ la diverse persoane fizice şi juridice, care de facto nu erau investitori, ci intermediari, şi care de-a lungul timpului încearcă să-şi valorifice bunurile obţinute de la Primărie, precum cazul reflectat la 17 febriarie de CCCEC.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău