Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
Funcționari din cadrul Aparatului Primăriei Chișinău, reprezentanți ai subdiviziunilor structurale, consilieri municipali, primari și contabili din suburbii etc., sunt instruiți timp de 2 zile (joi și vineri) de către experții IDIS „Viitorul", în cadrul unui seminar pe tema: „Administrații publice eficiente cu bugete transparente".
Viceprimarul Nistor Grozavu a salutat inițiativa de organizare a seminarului de instruire pentru angajații municipalității, vizavi de transparentizarea bugetelor. Potrivit edilului, un buget transparent presupune acumulări bugetare mai mari, iar cetățenii pot urmări modul de utilizare a banilor și respectiv pot atenționa autoritățile vizavi de anumite măsuri neconforme care pot fi comise de către APL-uri la aprobarea bugetului local.
Seminarul de instruire are ca scop familiarizarea funcționarilor cu noțiunile bugetare, pentru ca specialiștii, la rândul lor să poată opera ușor cu informația de profil și să o poată transmite clar către cetățeni.
Angela Boguș, doctor în științe economice, expert IDIS, a vorbit despre procesul bugetar la nivel local și metodele eficiente de gestionare a finanțelor publice locale.
Expertul a ținut să remarce că funcționarii și sectorul asociativ au păreri diferite referitor la utilizarea banilor publici, astfel că prin asigurarea transparenței, APL-urile clarifică prioritățile pentru comunitate și diminuează povara de pe funcționari/ administrațiile primăriilor. „Principiul transparenței ne obligă să facem deschis tot procesul privind finanțele publice", a subliniat A. Boguș.
Seminarul de instruire „Administrații publice eficiente cu bugete transparente" este desfășurat de către experți ai Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul" în parteneriat cu Corpul de Voluntariat pentru Servicii Financiare (FSVC), susținut financiar de USAID.