Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Gala Excelenței în Sănătate a municipiului Chișinău, ediția I

   955

Primăria Chișinău informează că vineri, 7 aprilie 2023, ora 18:00, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, va avea loc Gala Excelenței în Sănătate a Municipiului Chișinău, ediția I, anul 2023.

Evenimentul este organizat de Direcția generală asistență medicală și socială și se va desfășura în conformitate cu calendarul Organizației Națiunilor Unite, în contextul marcării Zilei Mondiale a Sănătății la 7 aprilie 2023, cu genericul „Sănătate pentru toți” și marcării a 75 ani de la instituirea Organizației Mondiale a Sănătății.

Gala Excelenței în Sănătate a municipiului Chișinău își propune promovarea excelenței profesionale, responsabilității, motivației și prestigiului profesiei medicale, precum și promovării sănătății ca valoare comunitară.

Gala anului 2023 cuprinde perioada: 2020-2023 - marcată de urgențe majore în sănătatea publică: pandemia COVID-19, multiple provocări epidemiologice, criza umanitară a persoanelor refugiate din Ucraina etc., cu nominalizări publice la diferite secțiuni de concurs.

Premianții au fost selectați, prin decizia Comisiei de selectare: entități medicale, echipe și/sau persoane fizice (lucrători medicali, manageri, reprezentanți ai mediului academic, societății civile, business-ului, comunicatori în sănătate) din cadrul instituțiilor publice și private a sistemului de sănătate de pe teritoriul municipiului Chișinău, instituții de învățământ medical, organizații neguvernamentale, agenți economici, autorități publice municipale, ținându-se cont de criteriile de eligibilitate.

Concursul reprezintă un proces de participare publică: alături de instituțiile medicale publice și private, publicul și societatea civilă au fost chemați să înainteze și să propună nominalizări, conform Regulamentului aprobat.

Nominalizările s-au referit la perioada 7 martie 2020 – 7 martie 2023.

Anterior, Regulamentul Galei Excelenței în Sănătate a municipiului Chișinău 2023 a fost plasat pe site-ul Primăriei Municipiului Chișinău www.chisinau.md și pe site-ul Directei Generale de Asistență Medicală și Socială www.dgams.md (https://dgams.md/gala-excelentei-in-sanatate-a-municipiului-chisinau-editia-i/și) la fel, a fost promovat pe rețelele sociale instituționale.