Condiții mai bune de activitate pentru beneficiarii Centrului de creație tehnică pentru copii și adolescenți „Politehnic”
Grădinița nr. 91 din sectorul Botanica al capitalei a marcat 60 de ani de la fondare. Cu acest prilej, Primarul General, Ion Ceban, a adresat felicitări întregului colectiv al instituției și le-a mulțumit pentru efortul și dedicația depusă zi de zi pentru educarea tinerei generații.
„Mă bucur că, împreună cu echipa dedicată a grădiniței am reușit să creăm condiții mai bune pentru cei mici, oferindu-le un mediu de educație primitor și modernizat”, a menționat Ion Ceban.
De 60 de ani, această instituție educațională a devenit loc de siguranță și învățare pentru mii de copii din sectorul Botanica.
Primăria Chișinău a investit constant în IET nr. 91, în ultimii ani fiind alocați anual cca 7 milioane de lei.
APL Chișinău a asigurat reparațiile necesare și aprovizionarea cu toate cele esențiale: săli de grupă renovate și dotate cu mobilier nou, echipamente moderne, pentru ca cei mici să beneficieze de spații sigure și confortabile.
Grădinița nr. 91 dispune de spații bine dotate, inclusiv o sală de muzică, cabinet de logopedie și asistență medicală, un centru de resurse și bloc alimentar.
În prezent, instituția este frecventată de 256 de copii, care sunt îndrumați de o echipă de 43 de angajați devotați.
Primăria Chișinău construiește, reabilitează și modernizează instituțiile educaționale din municipiu, creând condiții bune pentru creșterea și educarea copiilor.