Pagina oficială a Municipiului Chișinău

În cadrul Programului „Buget Civil Chișinău”, ediția 2022, locuitorii capitalei, au depus 28 de proiecte

   1649

 

Primăria municipiului Chișinău informează că în cadrul ediției 2022 a Programului Buget Civil, au fost depuse 28 de proiecte pentru dezvoltarea orașului. Inițiativele înaintate de cetățeni se referă la următoarele domenii: reabilitarea și amenajarea spațiilor publice, de agrement și sportive, mobilitate urbană, educație/cultură, mediatizare / transparență ale autorităților publice locale.

Procedura de aplicare s-a încheiat luni, 28 februarie 2022, ora 17:00. După depunerea tuturor dosarelor în original, proiectele vor fi publicate pe pagina web a Primăriei „chisinau.md”, la modulul Buget Civil Chișinău.

În perioada imediat următoare, Comisia de evaluare se va întruni pentru examinarea proiectelor depuse de cetățeni, iar până la 30 martie, a.c., dosarele vor fi evaluate din punct de vedere tehnic și financiar. De asemenea, va fi apreciată conformitatea cu prioritățile stabilite de municipalitate, criteriile de eligibilitate, fezabilitatea proiectului ș.a.  

Proiectele care întrunesc condițiile Regulamentului privind Bugetarea Participativă Chișinău vor fi supuse procedurii de vot, în urma evaluării preliminare.

Astfel, inițiativele care vor obține cel mai mare număr de voturi din partea chișinăuienilor, vor fi declarate câștigătoare, iar municipalitatea va acorda finanțare pentru implementarea lor.