Pagina oficială a Municipiului Chișinău

În Chişinău au început lucrările de salubrizare de primăvară

   2772

În municipiul Chişinău au început acţiunile de salubrizare, în cadrul bilunarului de primăvară. Potrivit lui Petru Gontea, şef al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, angajaţii Întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ desfăşoară acţiuni de amenajare şi salubrizare în preajma blocurilor locative din capitală. Săptămâna trecută aceste lucrări au fost întrerupte, din cauza timpului, însă vor fi reluate în aceste zile. 
De asemenea, după cum a informat Eliferie Haruţa, şef al Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi, pe parcursul săptămânii trecute au fost salubrizate peste 7 hectare de teren pe albia râului Bâc, au fost curăţaţi peste 2200 de arbori din această zonă şi au fost lichidate 6 gunoişti neautorizate. Eliferie Haruţă a menţionat că la lucrările de amenajare a albiei râului Bâc sunt antrenaţi zilnic circa 100 de persoane. Şeful Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi consideră că, dacă timpul va permite, în termen de 2 săptămâni lucrările de salubrizare a albiei râului Bâc se vor încheia. 
Şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a municipiului Chişinău, Tatiana Tverdohleb, a afirmat că la moment, în comun cu serviciile preturilor de sector, se efectuează lucrări de salubrizare a teritoriilor instituţiilor de învăţământ.  
În context, primarul interimar de Chişinău, Vlad Coteţ a solicitat implicarea activă a serviciilor municipale de resort în desfăşurarea acţiunilor de salubrizare de primăvară. Coteţ a menţionat că pe perioada bilunarului de salubrizare, în fiecare zi de joi vor fi efectuate raiduri specializate pe întreg teritoriul municipiului.


 


Imagini video: http://www.youtube.com/watch?v=a6NiJpN3su0


 


Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău