Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Începând cu ziua de luni, 13 decembrie a.c., în „Piaţa Centrală" a fost reluat comerţul cu peşte viu, pentru agenţii economici autohtoni. Potrivit administraţiei întreprinderii, peştele va fi comercializat pe str. Mitropolit Varlaam, în afara pieţei, iar în acest scop a fost delimitat un sector de 20 de locuri. Comercializarea peştelui a fost autorizată de Serviciul Veterinat de Stat.
Până în acest moment, peste 21 de agenţi economici şi persoane fizice au solicitat permisiunea de a vinde peşte. Costul unui loc de comerţ este de 190 lei/zi. În „Piaţa Centrală" vânzarea peştelui viu va fi permisă până în aprilie 2011.
Completarea locurilor de comerţ în preajma sărbătorilor de iarnă începe de la 20 decembrie, când sporeşte fluxul de cumpărători. În această perioadă, sunt ocupate toate tarabele din piaţă, în condiţiile când în vreme obişnuită sunt circa 250 locuri libere, din totalul de peste 1000 destinate comerţului cu produse agricole. Costul unui loc de comerţ pentru producătorii autohtoni este de 10 lei pe zi.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău