Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Primarul General, Ion Ceban și viceprimarii capitalei participă la flash-mobul cu genericul „Te salut, Chișinău!" organizat pe strada Pietonală Eugen Doga, în contextul aniversării a 585 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului.
Festivalul cu genericul „Te salut, Chișinău!" va include diverse activități cultural-artistice: expoziții și mese rotunde tematice, întâlniri cu scriitorii; recitaluri cu diverse genuri de muzică (clasică, populară, folclor, jazz, etno jazz etc.). În cadrul aceluiași Festival sunt prevăzute proiecții de film, competiții la șah, dame și table, expoziții de artă cu vânzare, târguri ECO ale producătorilor autohtoni, organizarea rutelor turistice „Chișinăul de astăzi și de altă dată" etc.
Edilul capitalei a ținut să menționeze în acest an municipalitatea și-a propus să marcheze pe larg aniversarea Chișinăului, cu accent pe locurile de valoare ale orașului și pe oamenii care reprezintă capitala țării. „Ne dorim să păstrăm cu grijă ceea ce am moștenit de la străbuni. E de datoria noastră să facem totul pentru a lăsa copiilor și tinerilor noștri un oraș modern și dezvoltat. Pe viitor ne propunem să realizăm proiecte de atragere a tinerilor specialiști și de a-i întoarce în Chișinău, de peste hotare, pentru a pune bazele unor afaceri acasă”, a spus Ion Ceban.
De asemenea, evenimentele consacrate aniversării a 585 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului includ ca parte componentă și domeniul cinematografiei, oferind spațiu de promovare peliculelor din cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar „CRONOGRAF".
Astfel, serile Festivalului vor culmina cu proiecții de filme autohtone, în aer liber, în cele 3 locații: strada pietonală Eugen Doga, Parcul „La Izvor" și Parcul „Valea Morilor", scările de granit.