Inaugurarea scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor”

   2868

Primăria municipiului Chișinău informează că marți, 17 septembrie 2019,  ora 12:00, va avea loc inaugurarea, după reconstrucție, a scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor", obiectiv realizat cu susținerea financiară a municipiului București.

Reabilitarea scărilor de granit a fost posibilă datorită unui grant în valoare de 18 milioane 970 mii lei (circa 920 mii EURO) din partea Consiliului local al Sectorului 1, municipiul Bucureşti, România. Totodată, Consiliul municipal Chișinău a alocat 3,5 milioane lei, suplimentar, pentru o serie de lucrări aferente construcției.

Reconstrucția obiectivului a început în luna mai 2018 și a constat în reabilitarea fundației și a pereților de sprijin a celor 232 de trepte, amenajarea a 4 căi secundare de acces spre scară, precum și montarea corpurilor de iluminat pe bază de LED, de-a lungul construcției.

Recepția finală a lucrărilor, conform calendarului aprobat de cele două municipalități, a avut loc pe 31 iulie 2019.

E de menționat că Scuarul dedicat eroilor MAI căzuți la datorie, obiectiv amplasat în josul scării de granit, a fost renovat de municipalitate. Costul proiectului este de 5 milioane lei, surse prevăzute în bugetul local pentru anul 2019.