Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Inaugurarea sediului grădiniței nr. 101 din comuna Băcioi, după reparația capitală (VIDEO)

   2553

Primăria Chișinău informează că astăzi, 1 decembrie 2020, a fost redeschisă, după reparație capitală, grădinița nr. 101 din comuna Băcioi, localitate din componența municipiului Chișinău. Valoarea totală a proiectului este de 1,13 milioane lei, dintre care 800 de mii de lei au fost alocați din bugetul municipal.

Lucrările de reabilitare a sediului instituției preșcolare au fost desfășurate pe parcursul anului curent și se referă la: schimbarea acoperișului, termoizolarea tavanelor și a pereților exteriori, modernizarea rețelelor inginerești, renovarea grupurilor sanitare, precum și construcția unui sistem de ventilație. De asemenea, sălile de grupe au fost mobilate, iar blocul alimentar a fost dotat cu tehnică nouă de gătit.

În context, viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a efectuat o inspecție la sediul grădiniței nou renovate, pentru a se asigura de calitatea lucrărilor executate, dar și de felul cum autoritățile locale vor asigura măsurile de siguranță pentru combaterea răspândirii COVID-19, după reluarea activității instituției preșcolare.

„De pe urma implementării cu succes a acestui proiect vor avea de câștigat copiii, care vor beneficia de condiții excelente și prietenoase, pentru a crește și se dezvolta în siguranță. Este important ca toți care vor frecventa această instituție, să fie satisfăcuți de condițiile create, iar autoritățile vor depune eforturi în continuare pentru reabilitarea instituțiilor educaționale municipale", a menționat Angela Cutasevici.

Grădinița nr.101 din  comuna Băcioi a fost dată în exploatare în anul 1968, iar de atunci sediul instituției nu a beneficiat de intervenții capitale sau renovare. Aici sunt instituționalizați 50 de copii.