Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău inițiază elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru teritoriul cuprins în perimetrul străzilor Vasile Lupu - V. Belinski - Ioana Radu - Constituției, cu operarea modificărilor de rigoare în Regulamentul local de urbanism al orașului Chișinău, (aprobat prin decizia CMC nr. 22/40 din 25.12.2008). O dispoziție în acest sens a fost semnată de Primarul General, Ion Ceban.
PUZ-ul pentru teritoriul cuprins în perimetrul străzilor Vasile Lupu - V. Belinski - Ioana Radu - Constituției, va fi elaborat de specialiști în domeniu, iar Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare a fost desemnată în calitate de beneficiar.
În calitate de investitor acționează Firma de producție și comerț „Exfactor-Grup" SRL.
Documentația elaborată va fi supusă consultărilor publice, după care va fi propusă spre aprobare Consiliului arhitectural-urbanistic al municipiului Chișinău și respectiv, Consiliului municipal Chișinău.