Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Inspectarea Centrelor de zi pentru copii și familii aflați în situație de risc

   1508

Activitatea serviciilor sociale prestate în Centrele de zi pentru copii și familii aflați în situație de risc din capitală, care reprezintă un serviciu nou pentru sistemul de protecției copilului la nivel național, a fost documentată de reprezentații Primăriei Chișinău.

În acest sens, viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a efectuat joi o vizită de lucru în teritoriu, pentru a verifica serviciile prestate în Centrele de zi care oferă un spectru larg de servicii raportate pe programe de asistență atât individuală, cât și de grup a copilului / copiilor și familiei acestuia / acestora, variind în funcţie de necesităţile beneficiarilor.

În rezultatul inspectării s-a decis de a fi inițiată colaborarea dintre entitățile municipale și echipa UNICEF Moldova, în scopul modernizării Centrelor de zi pentru copii și familii aflați în situații de risc.

Acest proces prevede un șir de activități care urmează a fi realizate:

  • dotarea instituțiilor cu mobilier;
  • dotarea cu tehnică corespunzătoare;
  • dotarea cu materiale didactice actualizate;
  • dotarea cu bunuri de primă necesitate a beneficiarilor;
  • dezvoltarea programelor de asistență moderne în funcţie de necesităţile beneficiarilor.

Acțiunile se desfășoară în cadrul Memorandumului de înțelegere încheiat între Primăria Chișinău și UNICEF Moldova, care prevede acordarea asistenței tehnice pentru realizarea drepturilor copiilor și adolescenților din municipiul Chișinău.

E de menționat că,serviciile prestate în centrele de zi au drept scop prevenirea separării copilului de familie, marginalizării, excluderii sociale, instituţionalizării și facilitării procesului de incluziune a copilului în familie şi în comunitate. Totodată, este stimulată implicarea beneficiarilor precum și a familiilor acestora în proiecte care vizează împuternicirea și creșterea nivelului de independență a acestora.