Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a verifcat astăzi lucrările de amenajare a cartierului locativ din strada Alba Iulia 202, unde acum 2 săptămâni a demarat un program municipal de amenajare a curţilor de bloc. Edilul –şef a fost însoţit de pretorii de sector, de şefii de subdiviziuni din domeniul gospodăriei comunale, de gestionarii fondului locativ etc.
Dorin Chirtoacă a fost informat de pretorul sectorului Buiucani, Valeri Nemerenco că deja au fost reparate scările blocurilor, renovat, în cea mai mare parte, iliminatul public, au fost reparate lifturile, au fost amenajate locurile pentru parcări (în volum de 2/3 din necesar), au fost reparate băncile şi curăţaţi copacii.
Valeriu Nemerenco promite că în maximum 2 săptămâni lucrările preconizate vor fi încheiate.
Cartierul din str. Alba Iulia 202 include 3 blocuri locative, cu 12 scări şi circa 1500 locatari.
Primarul general, Dorin Chirtoacă a specificat că, iniţial, în acestă toamnă, municipalitatea îşi propune să amenajeze în fiecare sector câte o curte de blocuri: cu locuri pentru parcare gratis (destinate locatarilor respectivelor blocuri); instalare de bănci noi şi repararea celor existente; reparaţia lifturilor; organizarea locurilor de joacă pentru copii, curăţarea copacilor, reparaţia carosabilului şi a căilor de acces, reabilitarea iluminatului public, schimbarea containerilor de gunoi menajer, reparaţia reţelelor din subsolul blocurilor, a acoperişurilor. De asemenea, cu implicarea locatarilor urmează a fi reparate intrările în bloc şi amenajate scările.
În acest fel, administraţia publică locală vrea să arate care este perspectiva de dezvoltare a municipiului Chişinău în domeniul locativ-comunal şi să încurajeze formarea de asociaţii private de gestionare a fondului locativ.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău