Lucrări de reparație și întreținere a infrastructurii rutiere, executate pe parcursul săptămânii: 18-24 noiembrie 2024
Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 01 iunie - 17 iulie, a.c., serviciile municipale de profil au desfășurat lucrări de reparație curentă și lichidare a situațiilor de avariere pe străzile capitalei, fiind asfaltați circa 28 mii m² de carosabil, prin metoda de frezare, asfaltare și plombare a porțiunilor degradate, precum și prin metoda de injectare în volum de 8900 m². În perioada de referință, a fost aplicat marcajul rutier, inclusiv pe trecerile pietonale, pe o suprafață de peste 15 mii m².
O informație în acest sens, a fost prezentată luni, în cadrul ședinței operative serviciilor municipale, de către Vitalie Mihalache, șef-interimar al Direcției transport public și căi de comunicație.
De asemenea, în perioada de referință, Î.M. „Regia Exdrupo" a executat lucrări de reparație pe următoarele adrese: str. I. Inclueț, nodul rutier din Calea Basarabiei - str. Lunca Bâcului, str. Teilor și str. V. Belinski (amenajarea bordurilor și asfaltarea în binder), precum și reabilitarea trotuarelor pe str. N. Titulescu, 8, bd. Mircea cel Bătrân (aleea pietonală).
În context, Primarul general, Ion Ceban, a solicitat responsabililor municipali să verifice calitatea lucrărilor executate, astfel aceștia din urmă riscă să fie penalizați. Edilul a ținut să precizeze că începerea lucrărilor și întârzierile în execuție se datorează procedurilor birocratice impuse de autoritățile centrale de profil (Ministerul Economiei) privind tipul și calitatea betonului asfaltic utilizat la reparația carosabilului.
Totodată, continuă lucrările de reparație capitală a străzii Ion Creangă. Pe parcursul săptămânii trecute au fost executate lucrări de așternere a ultimului strat de asfalt (uzură), pe tronsonul str. V. Belinski și str. Alba Iulia, precum și în zona sensului giratoriu de la Piața Unii Principatelor, pe o suprafață de 9600 m².
La capitolul reabilitarea infrastructurii curților de blocuri, pentru anul curent, serviciile municipale au planificate lucrări de reparație în circa 15-20% din intercartierele din capitală.
E de menționat că, în prezent sunt în desfășurare activitățile de reparație în 35 curți de blocuri, desfășurate în cadrul Proiectului municipal „Curți de blocuri confortabile".