Primarul General, Ion Ceban a prezentat raportul de activitate la un an de la preluarea celui de-al doilea mandat
Primarul general, Ion Ceban, care se află într-o vizită de lucru în România, a avut astăzi o întrevedere cu Primarul Sectorului 5 al municipiului București, Cristian Popescu - Piedone. Cei doi edili au discutat despre posibilitatea inițierii de colaborări pentru diverse proiecte și domenii de activitate.
Primarul General a ținut să menționeze că experiența altor municipalități este utilă pentru Chișinău, care se află la început de cale în domeniul transparentizării proceselor administrative. „Am fost impresionat de Centrul Unic de Comandă, unde sunt monitorizate în regim online drumurile, parcurile publice sau instituțiile educaționale", a declarat Ion Ceban.
Edilul capitalei i-a făcut o invitație Primarului Sectorului 5 al municipiului București, de a vizita Chișinăul, în perioada imediat următoare, pentru a organiza discuții la Primăria Chișinău, pe grupuri distincte.
Amintim că în perioada curentă, Primarul General, Ion Ceban, se află într-o vizită de lucru la București, România, organizată de Congresul Autorităților Locale din Republica Moldova, în cadrul Conceptului de City Manager și impactul acestuia în APL.