Pagina oficială a Municipiului Chișinău

La Chișinău a fost marcată Ziua Internațională a Persoanelor cu Dezabilități

   1273

De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dezabilități, 300 de cetățeni cu necesități speciale din capitală au mers la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, unde au vizionat spectacolul teatral (Tache, Ianke și Cadâr). Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 3 decembrie, a c. și a fost organizat de Primăria Municipiului Chișinău. 

În cadrul evenimentului, viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a reiterat că APL Chișinău atrage atenția comunității, de a fi alături de aceste persoane și de a le susține: pe stradă, în transportul public, la locul de muncă, la magazin, la traversarea străzii etc., pentru ca nimeni să nu se simtă izolat sau exclus social.

Totodată, Cutasevici a informat că municipalitatea desfășoară diverse acțiuni de ajutorare pentru fiecare categorie de persoane cu dezabilități, în vederea exercitării efective a dreptului acestor oameni la educație, protecție, asistenţă socială şi medicală, promovând măsuri adecvate, destinate persoanelor cu dezabilităţi, pentru a rămâne membri deplini ai societății.

În context, menționăm că pe parcursul a 11 luni a anului 2022,  persoanele cu dezabilităţi, de la copii până la cei vârstnici, au beneficiat de diverse forme de asistenţă, inclusiv: ajutoare materiale, facilități în transportul public, pachete cu produse alimentare, asistență la domiciliu, asistență personală, asistență psihologică, servicii de reabilitare/recuperare (kinetoterapie), mijloacele ajutătoare tehnice şi protetico-ortopedice, servicii de protezare dentară gratuită, aparate auditive, consultații medicale oftalmologice, confecționarea ramelor pentru ochelari și a lentilelor speciale, cu deservire pe viață  (pentru membrii Asociației Nevăzătorilor din Moldova), suport familiilor care educă copii cu dezabilități din partea asociațiilor obștești și a fundațiilor de binefacere, care oferă cadouri de Crăciun și de Paște etc. 

Mai mult, în perioada 17 – 18 septembrie 2022, Primăria Municipiului Chișinău, în parteneriat cu DGETS, DGPDC și Asociația părinților cu copii cu dezabilități mintale „Planeta Carității”, a organizat Festivalul de Creație Incluzivă „Moldova mea, leagăn de flori!”, ediția a III-a.  În cadrul evenimentului au fost organizate diverse activități cu implicarea copiilor cu dezabilități: master class-uri, expoziții de pictură, grafică și artă decorativă, activități literar-muzicale, coregrafice și competiții sportive.

Împreună cu preturile de sector și direcțiile municipale de profil, APL Chișinău dezvoltă o infrastructură și un mediul mai prietenos și mai accesibil persoanelor cu mobilitate redusă.  

De asemenea, pentru a facilita deplasarea persoanelor în scaun rulant, 349 de troleibuze din totalul de 434 de unități din dotarea Î.M. ,,Regia transport electric” dispun de rampă de acces pentru persoane cu dezabilități locomotorii.