Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Municipiului Chișinău informează că la licitația funciară cu strigare, privind vânzarea-cumpărarea și obținerea dreptului de încheiere a contractului de locațiune a terenurilor din intravilanul municipiului, din 10 februarie 2023, au fost adjudecate loturi în sumă totală de 125 mil. lei.
Din cele 6 terenuri solicitate de cumpărători, cel mai scump lot a fost cel cu destinația: obiect compatibil cu zona C7, str. N. Milescu-Spătaru, cu suprafața de 6 ha. Terenul a fost vândut la suma de 70 milioane de lei, dublu față de prețul stabilit inițial.
Alte loturi adjudecate la sume mari sunt cele destinate pentru: ansamblu rezidențial zona C2-R6, str. N. Milescu-Spătaru (31,5 milioane lei) și obiect compatibil cu zona C3, str. N. Milescu-Spătaru (11,2 milioane lei).
De asemenea, la concurs au fost adjudecate 5 loturi pentru obținerea dreptului de locațiune, destinate parcărilor auto.
Loturile rămase nesolicitate vor fi expuse la concurs la licitațiile următoare.