Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Apa de pe plaja de la Vadul lui Vodă, care a fost inundată miercuri în întregime, a început să se retragă. Acest lucru l-au constatat astăzi membrii Comisiei municipale pentru Situaţii Excepţionale care au avut o şedinţă de lucru la faţa locului.
La moment nivelul maxim critic a fost depăşit. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a specificat că, totuşi, în zonă vor rămâne în continuare reprezentanţii Direcţiei Situaţii Excepţionale, patrula poliţiei, transportul, iar avertizarea de evacuare va fi menţinută pentru taberele de copii şi agenţii economici până nivelul Nistrului va reintra în normalitate cu un nivel al apei de 12 m.
S-a reconfirmat că una din cele mai vulnerabile zone din preajma Nistrului este plaja de la Vadul lui Vodă. Pentru nivelarea reliefului părţii de jos a Nistrului şi evitarea inundaţiilor se va construi un dig de o lungime de 400-500 de metri şi cu o înălţime de 1 metru.
Directorul Asociaţiei „Spaţii Verzi”, Eliferie Haruţă, a spus că după retragerea apelor, plaja va fi arată şi apoi afânată, iar toate investigaţiile de laborator în ceea ce priveşte calitatea apei şi a nisipului de pe plajă vor putea fi făcute după retragerea apei.
Scăldatul în Nistru, dar şi în lacurile din capitală, este interzis.