Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Lansarea concursurilor internaționale pentru reamenajarea teritoriilor parcurilor din centrul capitalei

   2027

Primăria municipiului Chișinău lansează concursurile internaționale pentru reamenajarea teritoriilor Grădinii Catedralei și Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfânt". Caietul de sarcini pentru reabilitarea celor două obiective a fost elaborat, iar un grup de lucru din care fac parte experţi şi specialişti în arhitectură, istorie, dendrologie şi arhitectură peisagistică, urmează să selecteze cele mai bune concepte.

Astfel, începând cu 14 iulie, curent, va fi dat start concursurilor internaționale care se vor desfășura în două etape, pentru desemnarea conceptelor de reabilitare a parcurilor centrale. În rezultat municipalitatea își propune conservarea în condiții optime a zonelor, care constituie un biotop unic în mediul urban din Chișinău, cât și pentru reactivarea pe plan social și funcțional a acestora prin atractivitatea peisajelor create.

Prezent la evenimentul de lansare, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că cele două grădini publice au o încărcătură istorică bogată pentru chișinăuieni și este necesară o abordare unică din partea municipalității pentru reabilitarea acestora, în acest sens, fiind atrași cei mai buni specialiști în domeniu.

Edilul capitalei a ținut să precizeze că Grădina Catedralei şi Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt" reprezintă monumente de arhitectură, care sunt protejate de stat, iar orice intervenţie în configuraţia sau în structura acestor zone verzi trebuie foarte bine gândită şi coordonată cu toate instituțile centrale și municipale de profil.

Totodată, pentru reabilitarea celor două obiective vor fi alocate surse financiare din bugetul municipal, precum și identificarea surselor financiare externe.

Menționăm că Primăria Chișinău este beneficiar al acestor concursuri, iar Casa Editorială DAS, organizatorul care susține acțiunile pentru buna desfășurare a activităților menționate.